Eclipsa și Luna Plină în Leu – 11 februarie 2017

foto: https://flic.kr/p/93FK8Q

Prima eclipsă de anul acesta are loc odată cu Luna plină din Leu, pe 11 februarie 2017, la ora 2:32. Eclipsa de Lună prin penumbră este un moment de o intensitate specială ce poate descătușa nebănuite calități creatoare în fiecare dintre noi, dar oare suntem capabili să le punem la lucru pentru binele general și nu doar în slujba celui personal?

Ascendentul momentului este în Săgetător, iar stăpânul acestuia, Jupiter, se găsește retrograd în casa X.

Opoziția Soare – Lună are loc în casele III – IX (casa IX corespunde Săgetătorului), adică pe Axa Cunoașterii. Luminătorii se găsesc în aspecte armonioase cu Jupiter, Saturn și Uranus descriind câteva configurații astrologice interesante ce pot fi deslușite în harta simplificată de mai jos.

Se remarcă un Zmeu, configurație alcătuită din Piramida descrisă de Lună, Saturn și Uranus în semne de Foc și triunghiul minor alcătuit de Soare, Saturn și Uranus. Luna în Leu reprezintă focarul și este situată în casa IX, bucuria Soarelui. Dar dinamica devine interesantă pentru că dispozitorul său este chiar Soarele. Iar Soarele se găsește în casa III, bucuria Lunii.

În acest context, arta de a vedea și din punctul celuilalt de vedere, arta de a percepe ce înțelege celălalt din realitatea obiectivă și cum se înscrie asta în realitatea personală mi se pare de mare însemnătate. Despre Piramide se spune că sunt configurații închise, din care eliberarea de energie cu efecte concrete este slabă. Mai ales în cazul Piramidelor de Foc, autosuficiența poate deveni un pericol major, iar capacitățile creatoare tind să se irosească fără o direcție precisă. Astfel, Soarele în Vărsător are rol puternic de stimul, de declanșator pentru ca energia tuturor planetelor implicate să meargă spre Lună.

Casa IX în care se găsește Luna simbolizează pe lângă convingerile și filosofia de viață, justiția, legisația, etica, punctele fierbinți ale tuturor frământărilor personale, sociale și politice din ultima vreme. Săgetătorul la Ascendent și Jupiter retrograd în casa X a momentului par să ne spună că în ciuda zbaterilor, a creativității, inteligenței și persistenței de care se dă dovadă și de o parte și de cealaltă, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Autoritatea (casa X) care are legea în mână (Jupiter) flutură o aparență de diplomație și o atitudine care poate să fie înșelător împăciuitoare (Jupiter retrograd în Balanță) pentru a se replia în fața poporului revoluționar (Uranus în casa IV, dispozitor al Soarelui).

Casa III, în care se găsește Soarele, simbolizează, printre altele, anturajul imediat, dar și mijloacele de informare și de comunicare, inclusiv internetul. Cu atât mai mult cu cât Vărsătorul este pe cuspida acestei case. Iată, deci, cum în casa III se coagulează un grup care are rol de stimul, poate chiar de voce a conștiinței sau de trezitor de idealuri înalte (casa IX). Pentru mulți se poate ca toate aceste evenimente să reprezinte o zguduire a unor mentalități strămoșești, să le spunem (Uranus în casa IV). Iar această zguduire ar putea trezi reacții de apărare ori de agresivitate. Pentru alții, se conturează prilejul de a redescoperi autoritatea interioară, structura necesară constuirii valorii personale sau structura necesară exprimării unor valori tăcute sub tăcere din obișnuința de a asculta permanent de autorități sociale (Saturn în casa I, în Săgetător, având ca dispozitor planeta Jupiter și guvernator de casă II).

Apoi, se mai observă în harta aceea simplificată o altă configurație astrologică ce poartă numele de Dreptunghi Mistic. Acesta este format de două perechi de planete în opoziție (Soare – Lună și Jupiter – Uranus), dar care creează și două trigoane (Lună – Uranus, Soare – Jupiter) și două sextile (Lună – Jupiter, Soare – Uranus). Se remarcă faptul că Luminătorii se găsesc în termenul lui Jupiter (Luna și în triplicitate), iar Uranus în triplicitatea acestuia.

Putem spune, astfel, că există două mari linii de fractură, de sciziune. Una ne este indicată de Luna Plină, la nivel de convingeri, mentalități, principii de viață, la nivel de aplicare în practică a unor idealuri mai înalte sau legi. Cealaltă linie de fractură se poate considera între conducători și popor. Interesant este că în astrologia mundană casa X reprezintă și președintele și guvernul. În casa X îl avem pe Jupiter retrograd. Dacă privim la situația curentă, și președintelui i se opune poporul (casa IV, Uranus) și guvernului i se opune tot poporul (casa IV, Uranus). Nici președintele, nici guvernul nu par să (re)acționeze prea coerent în situația dată, ci par mai degrabă să oscileze (Balanța), fără gesturi prea sigure sau prea drastice.

Aceste opoziții însă nu reprezintă doar linii de fractură, ci și surse de iluminare, surse de revelații, de înțelegere (eclipsa pe Axa Cunoașterii) și ar trebui să conducă spre reconciliere, înnoire, spre o abordare a chestiunilor spinoase pornind de la valori comune care să implice și tradiția și inovația. Fiecare tabără implicată va trebui să dea dovadă că a înțeles situația creată la nivel individual și social, atât la nivel subiectiv, cât și la nivel obiectiv. Toată această situație complicată ar trebui să ne conducă la creștere individuală și socială, la înțelegerea rolului pe care îl ocupă fiecare ca individ, dar și fiecare instituție în parte. Poate că, într-un fel, suntem cu toții într-o fază de tranziție spre ceva mult mai bun care acum nu pare foarte evident. Pentru că dincolo de oglinda socială, fiecare ar trebui să privească în oglinda personală și să se întrebe în ce mai crede, în cine mai crede, în ce principii, în ce eroi, în ce modele.

Vărsătorul este cel care aduce oameni de toate condițiile la un loc, indiferent de vârstă, religie, proveniență, sex sau religie. Iar trigonul Saturn – Uranus ar putea indica faptul că trecutul și viitorul, conservatorul și inovatorul pot trăi în armonie.

Cele două opoziții Soare – Lună și Jupiter – Uranus mai reprezintă și baze pentru două Corturi sau Trapeze. Bazele mici sunt reprezentate de sextilele Jupiter – Saturn, respectiv de Saturn – Soare. Acest tip de configurație astrologică este deosebit de stimulantă, mai ales la nivel mental, la nivel de creativitate, inteligență. Dar energiile sale se pot risipi foarte ușor. În cazul de față poate fi vorba despre lipsă de coerență, contraziceri și incapacitatea de a vedea soluții comune, revoltă de dragul revoltei sau scopuri nedeclarate, ascunse. Paradoxal, Cortul sugerează că doar prin conflict, confruntare se naște acea scânteie de nou și de curat care poate servi unei noi ordini. Ținând însă cont că sunt implicate atât de multe forțe sociale și instituții ale statului, că miza este extrem de ridicată și pentru unii și pentru alții, în ciuda multitudinii de aspecte armonioase pe care le remarcăm în harta eclipsei armonia și o reală rezolvare a situației pot fi însă departe de a fi atinse. Nu trebuie să uităm că avem încă pe cer Careul în T în semne Cardinale cu Pluton ca vârf și opoziția Jupiter – Uranus la bază despre care am scris în Astrotext. Iar Jupiter este retrograd până în iunie.


Corturile ne reamintesc că nicio victorie nu se obține ușor, că nimic bun și de durată nu se poate naște din pasivitate, ipocrizie, lipsă de reacție și din neasumarea responsabilității individuale și sociale.

Orice moment de Lună Plină reprezintă un moment de revelație, de iluminare a unui sector de viață ce este problematic și poate deveni și mai problematic dacă refuzăm să îl lucrăm. Să sperăm că momentul de azi ne va deschide tuturor o ușă spre cunoaștere, înțelegere și spre implementarea unor principii mai înalte, inspirate de corectitudine, sinceritate, dreptate și iubire.

2 thoughts on “Eclipsa și Luna Plină în Leu – 11 februarie 2017

  1. Va citesc de fiecare data articolele cu multa atentie, deorece sunt scrise cu sinceritate si corectitudine .Mi-a placut comparatia cu oglinda sociala si personala . va multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *