Previziuni generale pentru săptămâna 3 – 9 iulie 2017

Săptămâna aceasta începe într-o notă oarecum apăsătoare, cu Luna traversând Scorpionul, dar și sub umbra opoziției separante Marte – Pluton. De aceea, am putea fi încă marcați de o serie de resentimente și mânați de temeri și nervozitate. Luna se armonizează însă, luni, 3 iulie, cu Soarele și Neptun, într-o Piramidă de Apă, facilitând revelațiile asupra unor aspecte pe care săptămâna trecută le-am ignorat, în febra agitației și a multitudinii de evenimente ce s-au succedat alert și bulversant. Astfel, primul pas ar fi o împăcare cu noi înșine și cu o serie de decizii radicale absolut necesare, decizii ce pot părea neîndurătoare sau extreme, chiar și față de noi înșine. Puterea de a ierta e mai la îndemână atunci când Neptun în aspect armonios cu Luna ne sprijină în a explora propriile tenebre, propriile răni și temeri tocmai pentru a putea să-i înțelegem pe ceilalți. Compasiunea, iertarea, iubirea universală completează astfel o scenă care rămâne totuși tensionată, dar pot contribui la îndulcirea pastilei pe care am luat-o sau pe care am administrat-o altora. Conștientizarea propriilor mecanisme, a emoțiilor negative ne poate inspira să pășim spre un teren mai luminos din noi înșine și să ne încărcăm acțiunile cu intenții bune de schimbare și transformare și nu cu dorință de răzbunare.

Marți, 4 iulie, am putea să mai semnalăm și un sextil între Venus în Taur și Chiron recent intrat în mers aparent retrograd în Pești. Se creează astfel oportunități pentru a reveni asupra unor relații problematice și pentru a găsi căi de rezolvare, de împăcare, de iertare sau poate chiar de despărțire, dacă se decide că nu se poate merge mai departe. Există și persoane care acum au curajul de a-și arăta vulnerabilitatea sau găsesc tăria de a vorbi deschis despre latura lor mai puțin luminoasă, despre posesivitatea și gelozia care i-a măcinat odată cu relația/relațiile în care sunt implicați. Sextilul Lunii cu Pluton și trigonul cu Marte ne-ar putea inspira curajul necesar pentru a gestiona ceea ce ne doare cel mai rău. Venus se află pe ultimul grad al Taurului ceea ce poate aduce oscilații afective, presiune interioară, nevoia de a lua o decizie finală vizavi de o relație sau de o chestiune financiară. Totul se poate decide în funcție de modul în care fiecare își înțelege valoarea personală.

Miercuri, Venus își face intrarea în Gemeni, iar Luna în Săgetător, în vreme ce Mercur (dispozitorul lui Venus) și Uranus se găsesc în careu. Tranzitul lui Venus prin Gemeni ar trebui să ne conducă spre o abordare mai relaxată a relațiilor cu ceilalți, spre o abordare intelectuală, rațională, obiectivă a acestora. Dar acest lucru ar putea intra în conflict cu nevoile emoționale mai profunde și cu subiectivismul pe care îl generează accentuarea Racului prin prezența lui Mercur, a lui Marte, dar și a Soarelui. A ne aventura pe un teritoriu nou, a schimba mentalități legate de casă, familie sau chiar vizavi de modul în care gestionăm propriile emoții nu este chiar atât de simplu și pare să conducă la agitație, panică, neliniște. Schimbarea tiparelor mentale dobândite în copilărie presupune înainte de toate capacitatea de a ne detașa și de a ieși din subiectiv. De aceea, influența lui Venus ne poate sprijini în a ne împrospăta ideile și perspectiva asupra lucrurilor, asupra trecutului. A privi propriile emoții în mod detașat e un dar de care ar trebui să profităm pentru a integra armonios sau pentru a depăși situații problematice sau stări proaste. Sau poate pentru a gestiona o serie de vești surprinzătoare care ne pot marca zilele de miercuri și de joi.

De altfel, un trigon Mercur – Chiron ajunge la grad perfect în primele ore ale zilei de joi, 6 iulie, iar el nu face decât să sprijine iertarea, integrarea unei lecții emoționale sau familiale importante, extragerea unor învățături ce conduc spre vindecare și spre un echilibru între minte și inimă, între emoțional și rațional. Mercur traversează astfel ultimul grad al Racului și poate marca finalul unor preocupări mentale legate de casă, familie, părinți, locuri natale.

Ziua de joi este marcată de intrarea lui Mercur în Leu, dar și de trigonul Soare – Neptun și de careul Soare – Jupiter. Încrederea în sine tinde să dea în aroganță și supraevaluare, iar moderația tinde să dispară și din atitudine și din discurs. Aceste tranzite sunt mai favorabile celor care de obicei stau în umbră și nu au curajul să se pună în valoare pentru că acum pot găsi resursele necesare să iasă în față. Cei mai îndrăzneți însă pot sări calul cu ușurință dând din teatral în ridicol. Se poate să observăm chiar o paradă a celor ce manifestă mai intens sau mai puțin intens complexe mesianice. În plan public, politic, social, se pot umfla tot felul de gogoși, promisiuni și se face paradă de mușchi.

Privind însă constructiv tranzitul lui Mercur prin Leu, putem spune că acesta ne inspiră mai multă creativitate mentală, ne oferă darul de a-i convinge cu ușurință pe ceilalți sau de a ne vinde mai ușor ideile. Dezavantajele sunt fixismul în idei, predispoziția de a vorbi exagerat despre sine și de a nu asculta ce spun cei din jur. Leul este asociat și cu abilitățile pedagogice, astfel că în această perioadă pot fi avantajați cei care desfășoară cursuri. Probleme pot apărea însă pentru că toată lumea vrea să fie profesor, toată lumea are ceva de învățat pe alții. Și aici Venus în Gemeni ar putea să ne ajute facilitînd schimbul de informații și deschizându-ne curiozitatea spre lucruri și situații noi. Se recomandă să profităm de aceste tranzite pentru a socializa mai mult, pentru a dezbate mai relaxat și poate cu o doză de umor subiecte care până mai ieri păreau extrem de apăsătoare (Mercur și Venus perfectează un sextil vineri, 7 iulie).

Implicarea planetelor Nepun și Jupiter în aspecte cu Soarele poate amplifica predispoziția către autoiluzionare, către o forțare a gândirii pozitive. Pentru unii, a fi optimist înseamnă a nega realitatea obiectivă. De fapt, a fi optimist înseamnă a privi realitatea obiectivă în față căutând latura bună a oricărei situații oricât de negre, dar și capacitatea de a găsi soluții constructive în orice context. E bine să ne focalizăm atenția spre ceea ce putem face în mod real și nu să ne punem speranțele în ceva irealizabil sau în promisiunile altora.

Aș zice că avem suficient de lucru până duminică, 9 iulie, când ne întâmpină Luna Plină în Capricorn, un moment foarte intens și transformator pentru cei ce aleg să lucreze, să utilizeze activ energia momentului. Opoziția Lună – Soare are loc în casele VI – XII în harta momentului de Lună Plină, moment ce are Ascendentul în Leu. Luna se găsește în conjuncție cu Pluton, iar Soarele cu Marte, revitalizând energia opoziției separante dintre Marte și Pluton. Se poate ca mulți dintre noi să simțim mai acut sau abia acum să conștientizăm influența părinților asupra devenirii noastre ca adulți, asupra modului în care înțelegem să ne asumăm responsabilități sau să ne punem în serviciul celorlalți. Dar cred că acest moment de Lună Plină ar putea pune în lumină și acele detalii care ne subminează ca potențiali lideri. Insecuritățile, dorința de control, obiceiul de a reprima emoțiile se dovedesc păguboase pentru exprimarea de sine. Ne limitează producând frustrări ce pot izbucni brusc sub razele Soarelui în casa XII.

Se observă că perechile de opoziții Soare – Lună, Marte – Pluton se găsesc în careu cu Jupiter din Balanță și din casa III a momentului. Jupiter se găsește în conjuncție cu Fundul Cerului, astfel că toate tensiunile momentului par să se reverse la rădăcini, spre fundațiile pe care construim și pe care considerăm că ne putem dezvolta personal și profesional. Din altă perspectivă, poate că este momentul să privim cu mai multă obiectivitate spre modul în care înțelegem să punem bazele unor relații sau spre ceea ce considerăm a fi corect, just pentru a beneficia de relații funcționale. Tensiunile relaționale pot crește, mai ales acolo unde lucrurile nu funcționează de mai mult timp, împingând spre decizii drastice, dar și spre eliberarea unor frustrări adunate în timp. Ideal ar fi să găsim fiecare metode constructive pentru a ne elibera de furii, resentimente, atașamente, relații intoxicante și lupte toxice pentru putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *