Despre mine

 Am început să studiez astrologia pe la 16 ani, de una singură, după primele cărţi care apăruseră atunci pe piaţă. Cu creionul în mână, cu raportorul şi echerul am calculat primele hărţi. Desigur, nu pot spune că atunci eram astrolog în toată puterea cuvântului.Tot cam pe-atunci a început şi iniţierea mea în tainele radioului. Începusem să colaborez cu posturile de radio locale de la acea vreme din Suceava. Aveam două pasiuni care creşteau împreună, armonios. A urmat, ani mai târziu, munca la ziar unde am scris multă vreme. Printre multe altele se numără horoscopul zilnic şi un supliment de weekend cu previziunile astrologice pentru săptămâna ce urma, ca nu cumva iubirile vieţii mele să fie despărţite.
În 2005, m-am decis să urmez cursurile Şcolii de Astrologie „Fidelia”, fondate şi conduse de Firicel Ciarnău, iar în 2011 am salutat cu fericire cursurile autorizate CNFPA şi mi-am dat examenul de astrolog autorizat. Şi astăzi jurnalismul şi astrologia merg mână în mână în viaţa mea, cu un rost. În felul acesta am şansa de a explica oamenilor ce este astrologia dincolo de imaginea comercială a horoscopului zilnic din ziare.

 „Nu am fost niciodată un om bine orientat în spaţiu şi timp, sunt mai degrabă genul capabil să se rătăcească în propria cameră. Asta poate şi fiindcă pentru mine a contat întotdeauna mai mult un alt fel de geografie, mai puţin concretă, lipsită de coordonate măsurabile în grade, minute şi secunde –   geografia sufletelor, munţii, văile şi prăpăstiile, râurile şi mările dintre oameni, potecile nevăzute care-i leagă sau îi despart, acel curent fluid şi atât de pregnant care circulă între fiinţe, nevăzut, dar vital, confluenţa de informaţie şi energie, iubire şi lumină.”  Mai mult pe http://www.astrolight.ro/2012/04/25/geografia-sufletului-sau-confluenta-dintre-informatie-si-energie-iubire-si-lumina/

 „Nici undele radio nu le vedem. Dar mai toţi ascultăm acasă radioul. Sau, mai bine spus, schimbăm frecvenţele foarte des şi ascultăm mai multe posturi de radio într-o zi. Astrologul nu face decât să ofere clientului o altă perspectivă asupra lumii, o perspectivă profundă şi subtilă asupra energiilor diverse pe care Universul ni le oferă tuturor pentru a evolua. Cu mult înainte de dezvoltarea tehnologică şi de apariţia primelor telescoape, omul a privit spre cer şi a ştiut intuitiv că e precum în Cer, aşa şi pe Pământ”, spune astrologul sucevean Ada Cocoş, un jurnalist pasionat de studiul Cerului.http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/dosar/astrologia-stiinta-cunoasterii-personale–86012.html

Activez şi ca redactor şef la revista  electronică AstroText  unde vă invit să citiţi cele mai noi articole scrise împreună cu unii dintre cei mai buni astrologi din România.  http://www.astrotext.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *